RomaniaPitoreasca.eu

Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului a fost inchupuita de mesterul Octavian Zmau din Roman in anul 1938 si adusa la Sfanta Manastire de Ieromonahul Iov Mazilu.
Ferecatura de argint a fost lucrata la Targu Neamt iar safirele, rubinele si smaraldele celor doua coroane ale Maicii Domnului si ale Pruncului au fost daruite de familia Amariei.

Cat Manastirea Hadambu a fost inchisa, icoana a fost pastrata intr-o lada, in sfantul altar, si a fost scoasa la inchinare abia dupa Revolutie.

Icoana pastrata in Manastirea Hadambu o infatiseaza pe Maica Domnului cu Pruncul, intr-un mod aparte, Pruncul fiind tinut pe mana dreapta a Maicii Domnului, iar nu pe cea stanga, precum in toate celelalte icoane. Icoana de la Hadambu seamana cu Icoana Maicii Domnului "Axion Estin", una dintre cele mai renumite si iubite icoane din Biserica Ortodoxa, pastrata in Biserica Protaton, biserica centrala din Careia si cea mai veche din intreg Sfantul Munte Athos.

In duminica Bobotezei anului 1992, pentru prima data, ochiul drept al Maicii Domnului de la Hadambu a lacrimat, iar mai apoi, in anul 1993, in ajunul sarbatorii Sfintei Parascheva, din umarul drept al Maicii Domnului au curs trei picaturi mari de mir. In data de 22 februarie 1995 a curs mir din mitra Maicii Domnului, mir care a stat la vedere aproape doua saptamini. In vara si toamna anului 1998, icoana a varsat mir din chipul Pruncului si din vesmintele Maicii Domnului.

Pe langa aceasta icoana, in manastire se mai pastreaza si alte trei icoane considerate facatoare de minuni, care izvorasc mir. Icoana Sfantului Ioan Botezatorul a fost donata bisericii cand s-a facut noua catapeteasma, de catre sotii Gabriela si Sabin Drinceanu. Prima data, aceasta icoana a varsat mir in ziua de Boboteaza a anului 1999, dupa slujba Sfintei Liturghii, iar a doua oara, in ziua de 9 ianuarie.

Icoana Maicutei Domnului nu conteneste sa faca minuni credinciosilor care vin sa-si aline necazurile iar marturie stau vindecarile miraculoase de cancer, leucemie, dar si nasteri miraculoase de prunci atunci cand doctorii nu le mai dadeau mamelor nicio sansa.
 

Icoana Facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul de la Manastirea Pissiota este trista!
Nu asa a fost aceasta icoana pictata de un cunoscut portretist al secolului trecut, Eustatiu Stoenescu. Pictata in stil renascentist, chipul Maicii Domnului era balnd o figura delicata si tanara, care-si tine cu delicatete Pruncul in brate. Insa pentru pacatele noastre, Maicuta Domnului si-a intristat chipul
Maicuta Domnului nu isi intampina pelerinii cu acel zambet cald pe chip, ci cu o tristete care-ti strapunge inima!
Sfanta Icoana care o infatiseaza pe Maicuta Domnului nu a fost mereu trista!
Acest lucru se intampla din timpul Postului Mare din anul 1996, cand, fara veste, Maicuta Domnului a inceput sa planga.
De dimineata cand maicutele au venit in biserica sa inceapa pregatirile au vazut-o pe Maica Domnului care plangea, la fel si Pruncul. Lacrimile Maicii Domnului si ale Pruncului au curs in continuu sase zile si sase nopti.
Dupa aceste sase zile si sase nhopti, lacrimile Maicii Domnului s-au oprit in mod miraculos!
Maicuta Domnului a inceput brusc sa planga, cand o jurnalista care nu credea ca lacrimile Maicii Domnului sunt reale! Aceasta si-a cerut iertare si a plecqat din sfanta manastire cu o alta viziune asupra acestui miracol!
La Icoana Maicii Domnului cu Pruncul au loc vindecari miraculoase: nasteri de prunci din rugaciunile mamelor care nu pot avea copii, insanatosiri trupesti si sufletesti.
O vindecare miraculoasa este cazul unei absolvente de teologie diagnosticata cu noduli pe corzile vocale pe care Maicuta Domnului a vindecat-o pe loc!
In anul 1998, tot in timpul Postului Mare, din Icoana Maicii Domnului a inceput sa izvorasca mir de buna-mireasma, timp de sapte zile si sapte nopti. Apoi, brusc s-a oprit!
Uneori se intampla ca sfanta icoana sa se acopere cu broboane de ulei sfintti sau ca picaturi de mir sa apara pe suprafata ei!
Slava, Tie, Doamne si te rugam sa ne ai in Paza Ta cea prea mare!

Sfantul Antim Ivireanul s-a nascut in anul 1640, fiind georgian de neam.
Tanarul Antim a fost rapit de unii compatrioti de-ai lui, care l-au vandut ulterior turcilor si astfel a fost scos din tara sa natala.
a fost eliberat din robie de catre Patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului,  care l-a calugarit si l-a adus egumen la manastirea Cetatuia din Iasi unde l-a cunoscut si pe Mitrofan al Husilor.
in toata aceasta perioada de sedere in Imperiul otoman, fie ca rob, fie ca om liber, Andrei - Antim, a acumulat, precum Iosif in anii robiei lui, multe din darurile (cunoastere teologica si stiintifica, limbi straine) si deprinderile sale artistice.
Dintre toate mestesugurile artistice, cea mai mare chemare a sa a fost cea de editor, de tipograf, aducator de lumina si raspanditor de invatatura, o pasiune careia i-a slujit cu ardoare si la Ramnic, ca si la Bucuresti, Snagov sau Targoviste, oricare ar fi fost treapta bisericeasca la care se ridicase.
La indemnul patriarhului Dosithei Notarra al Ierusalimului,  Antim (deja calugar, poate chiar ieromonah) a venit pe meleagurile romanesti pentru a lucra la implinirea planului patriarhului Dosithei de a apara Ortodoxia prin tiparirea a cat mai multe carti de cult si de cultura, initiativa sustinuta material si de domnitorii romani serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu. Sfantul Antim insusi marturisea in prima sa scrisoarea de aparare din 13 ianuarie 1712 catre Constantin Brancoveanu:
„Eu aici, in tara, n-am venit de voia mea, nici de vreo saracie sau lipsa”.
Antim a devenit apoi ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Husilor, unde  va lucra peste 26 de ani in ogorul Bisericii, cu precadere in domeniul tipografiei, avand ca deziderate: luminarea poporului, instruirea exceptionala a preotilor si propovaduirea dreptei-credinte in toate limbile pe care le stia.
Dupa ce Mitrofan este ales episcop de Buzau in iunie 1690, ieromonahul Antim, preluand tipografia din Bucuresti, va tipari prima carte semnata de el in luna octombrie a anului 1691.
Pentru viata sa inalta duhovniceasca oglindita si in activitatea sa tipografica si culturala a fost mai intai numit staret al manastirii Snagov in vara anului 1694.
La 16 martie 1705, este ales episcop al Ramnicului.
La 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost inscaunat mitropolit al Ungrovlahiei, de fata cu patriarhii Alexandriei si Ierusalimului. Aceasta pozitie o va detine pana in anul trecerii sale la Domnul, in 1716.
La 5 februarie 1713, de ziua praznuirii Sfintei Agata, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, Mitropolitul Antim Ivireanul se hotaraste sa cladeasca  manastirea Tuturor Sfintilor, pe locul unde era o veche biserica de lemn cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae, in care se pastra Sfantul Mir. Sfantul Antim pune toata averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfant lacas „intru slava si multumita insusi celui intru Troita Dumnezeu si intru cinstea si lauda Tuturor Sfintilor”.
Sfantul Antim Ivireanul isi pune amprenta asupra Manastirii Antim de la planurile constructiei facute cu mana sa si pana la sculptura, cu mana sa, a blazonului sau in piatra: melcul (melcul este un simbol clasic al mortii si al renasterii).
inflacarat patriot si luptator impotriva asupririi turcesti, ca si voievodul si sustinatorul sau Constantin Brancoveanu, Mitropolitul Antim este acuzat de tradare si arestat de Nicolae Mavrocordat, in primavara anului 1716.
Fortat sa-si dea demisia si refuzand, Mitropolitul Antim este caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenica, urmand sa fie inchis pe viata, in manastirea Sfanta Ecaterina de pe muntele Sinai.
Pe drum, insa, in ultimele zile ale lunii septembrie 1716, ostasii turci l-au omorat, aruncandu-i trupul in apele raului Tungia, langa Adrianopol.
In anul 1966, Patriarhia Ecumenica a anulat nedreapta sentinta de caterisire data asupra marelui Ierarh Antim Ivireanul, cand a fost declarata nul 1966 anul omagial Antim Ivireanul si s-a deschis si muzeul purtand numele marelui ierarh martir la Maanstirea Antim.
in sedintele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a decis canonizarea Sfantului ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Tarii Romanesti, cu ziua de praznuire la 27 septembrie.
Sa nu ne uitam sfintii si sa-i dam Slava lui Dumnezeu pentru aceste daruri care ne raman noua credinciosilor!

Initiator al miscarii " Rugul Aprins" a fost gazetarul si scriitorul Alexandru Teodorescu, cunoscut sub numele literar Sandu Tudor.
s-a nascut la 24 decembrie 1896, in Bucuresti, ca fiu al lui Alexandru si Sofia Teodorescu, si a avut doi frati, Ovidiu si Mircea, cel din urma pictor. A cunoscut de mic lipsurile materiale, tatal sau fiind un modest consilier la Curtea de Conturi. A urmat liceul la Ploiesti, intretinandu-se din meditatii. Chemat pe front in 1916, cu gradul de sublocotenent, a fost demobilizat in 1920 si a revinit la Bucuresti, pentru a-si continua studiile universitare. Incearca si pictura, urmand o vreme cursurile Academiei de Arte Frumoase, la care renunta curand, din lipsa de mijloace materiale. In 1922 a pleacat la Constanta, unde se mutase familia, si, ca fost ofiter de front, a intrat in Serviciul Maritim Roman, in calitate de ofiter asistent.

Atras de activitatea literara si dornic a-si desavarsi studiile, in 1924 a revenit la Bucuresti si a fost numit profesor secundar la liceul rural din Pogoanele. A intrat in publicistica in 1925, cu numele de Sandu Tudor – cu care va semna de acum inainte tot ce va scrie – in calitate de colaborator la revistele Convorbiri literare, Cuvantul literar artistic, Gandul neamului, si indeosebi la Gandirea, de sub directia lui Nichifor Crainic, ce cultiva traditionalismul ortodox in literatura, numarandu-se intre membrii comitetului de redactie.

Debutul editorial si-l face in 1925, cu volumul de versuri Comornic, mentionat si de George Calinescu in a sa Istorie a literaturii. In 1927 a scris poemul religios Acatistul Sfantului Dimitrie Basarabov, aprobat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. In acelasi an a raspuns chemarii scriitorului Gala Galaction (preotul Grigore Pisculescu) si a pleacat la Chisinau, ca subdirector al Internatului Teologic, dar n-a ramas acolo decat cateva luni, dupa care s-a angajat la Universitatea din Bucuresti, in postul de secretar al Oficiului universitar de ajutorare a studentilor. In tot acest timp si-a continuat studiile universitare la Facultatea de Filosofie.

Ca om de cultura, stia multe lucruri, din vaste domenii. Citea tot timpul si, in anumite privinte, avea o informatie de savant, dar si scria mereu, oriunde se afla – chiar si in altar – facandu-i pe unii sa-l includa in categoria celor care nu pot gandi decat cu creionul in mana. Totodata, era stapanit de o nepotolita pofta de a vorbi. In discutii era, insa, un partener incomod si dificil, care-si apara cu inversunare opiniile. Temperamentul lui excesiv era greu de suportat de catre interlocutori, din pricina felului sau de a vorbi, fara menajamente si ipocrizie, fapt pentru care a fost mereu controversat si chiar defaimat. Altminteri, era un om original, cu suflet delicat, inteligent, dar taios, incantand pe unii si iritand pe altii.

In 1929, primind o bursa, a facut o calatorie la Muntele Athos, unde a ramas cateva luni. S-a intors complet schimbat si cu o bogata experienta duhovniceasca. Intalnirile cu parintii athoniti si scaparea cu viata, aproape miraculoasa, dintr-un accident de avion fiind hotaratoare pentru drumul sau de mai tarziu. A inceput sa studieze cu atentie monahismul romanesc, fiind atras de Paisie de la Neamt, dar, mai ales, de staretul Vasile de la Poiana Marului, a carui viata ajunge sa o cunoasca amanuntit. A calatorit din manastire in manastire si a cercetat bibliotecile in cautare de manuscrise vechi si vieti de sfinti. S-a preocupat tot mai intens de Rugaciunea inimii, despre care aflase direct de la parintii athoniti, care-i talmacisera taina interioara a isihastilor. S-a dedicat studiilor filocalice, pe care nu numai ca le citeste, dar le si predica. Treptat, intelege ca in centrul existential al fiintei omului – pe care calugarii il numesc inima – se afla scanteia divina, iar aceasta este pecetea personalitatii noastre. Pe acest temei, si-a reconsiderat intregul mod de a gandi, luand ca punct de referinta pe Dumnezeu si s-a straduit sa intre in ordinea Duhului.

Propunandu-si sa promoveze ortodoxismul in literatura, in dimensiunea vietii duhovnicesti, dar de pe pozitii de stanga, in 1930 s-a retras de la revista Gandirea, ca disident, si a intemeiat un ziar propriu, numit Floarea de Foc, care a aparut cu intreruperi pana in 1936. Scriitori de stanga la acea vreme, precum Alexandru Sahia, Ion Calugaru sau Eugen Ionescu, si-au alatura numele, in paginile acestui ziar, de al lui Mircea Vulcanescu, Constantin Noica si Emil Cioran. Fara a se abate de la convingerile sale crestine, impreuna cu Petre Constantinescu-Iasi si Alexandru Mihaileanu a infiintat o grupare antifascista si a scos ilegal Buletinul Antifascist, pe care l-a redactat singur, scriind si articole de fond, pe care le-a semnat. Intre 1933-1938, a editeat cotidianul Credinta, tot cu orientare de stanga, unde a colaborat permanent Zaharia Stancu, Al. C. Constantinescu, Cicerone Theodorescu, Eugen Jebeleanu si altii. A scris in paginile publicatiilor pe care le-a infiintat si le-a condus articole de mare profunzime, precum Veacul ucigatorilor lui Dumnezeu, Bestialitatea moderna, Intre sobor si soviet, Lectia proceselor de la Moscova, in care s-a pronuntat impotriva extremismului de orice fel, denuntandu-i falsitatea si caracterul antiuman.
In 1939 a fost concentrat si, dupa absolvirea scolii de ofiteri de rezerva, a fost trimis pe front, cu gradul de locotenent, apoi, numit profesor si comandant la o scoala tehnica militara de moto-mecanizare. La 12 noiembrie 1942 a fost arestat de Siguranta, impreuna cu alti scriitori si ziaristi, si internat in lagarul de la Targu-Jiu, dar a fost pus in libertate la interventia Ministerului de Razboi si a revinit la scoala de moto-mecanizate, ramanand sub arme pana in 1944.

Demobilizat in septembrie 1944, a venit la Bucuresti si, vazandu-si si cea de-a treia casatorie ratata, s-a hotarat sa inceapa o viata noua, careia i se dedica cu toata fiinta sa. A frecventat zilnic manastirea Antim, unde, prin bunavointa staretului, a primit si gazduire intr-o chilie modesta de sub clopotnita (deasupra portii de intrare), mobilata calugareste: un pat, o masa cu un singur scaunel si un dulap plin cu carti, si a leagat o stransa prietenie cu monahii carturari din obstea manastirii. A lucrat cu ravna si spor pe toate taramurile: la restaurarea manastirii (grav avariata de cutremurul din 10 noiembrie 1940, indeosebi biserica mare, cu cele doua turle, trapeza, clopotnita si staretia), alaturi de generalii Gheorghe Iorgulescu, Gheorghe Stratilescu, Traian Tetrat si Ioan tone; in activitatea spirituala, de explicare si adancire a credintei ortodoxe, impreuna cu vechii sai prieteni, profesorii universitari Alexandru (Codin) Mironescu si Anton Dumitriu (acesta din urma vizitandu-l aproape zilnic la Antim), dar si in plan litrerar, scriind  Acatistul Rugului Aprins al Maicii Domnului  si  Acatistul Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica.

Unii dintre cei care au constituit nucleul acestui grup, si anume: parintii Benedict Ghius, Sofian Boghiu, Petroniu Tanase, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu, Felix Dubneac, impreuna cu intelectualii mireni Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Constantin Joja, Barbu Slatineanu si Gheorghe Dabija, se cunosteau inca dinainte de razboi si au inceput a se intalni la Antim din 1945. Sub obladuirea staretului Vasile Vasilache, ei se reuneau in fiecare joi seara, in chilia staretiei, in jurul lui Sandu Tudor si arhimandritului Benedict Ghius, si discutau teme de literatura si spiritualitate. De fiecare data, presedintia sedintei era oferita aceluia care venea sa-si prezinte creatia sa inedita. In felul acesta si-au citit manuscrisele scriitorul Ion Marin Sadoveanu, medicul poet Vasile Voiculescu, profesorul Anton Dimitriu, profesorul Alexandru Mironescu, scriitorul Paul Sterian, filosoful Mircea Vulcanescu, ziaristul Sandu Tudor, care inaltau ascultatorii pe baricadele luptelor duhovnicesti ale spiritului.
Interesul lor pentru traditia spirituala rasariteana, sustinut pe studiu si cercetare intelectuala,  s-a transformat treptat in cautare centrata pe cunoasterea predaniei isihaste. In acest scop, in vara anului 1946, Sandu Tudor a organizat pentru unii membri ai grupului o Saptamana de retragere spirituala la manastirea Govora, din judetul Valcea, cu un program zilnic. constand din participarea la Sfanta Liturghie, meditatie si rugaciune, urmate de discutii pe subiecte de mistica, expuse de cate unul dintre participanti.

Printre conferentiari, pe langa intelectualii deja mentionati, care constituiau nucleul stabil al grupului, s-au numarat si alti oameni de cultura, precum bizantologul Alexandru Elian, preotul profesor Dumitru Staniloae, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, compozitorul Paul Constantinescu si poetul Ion Barbu. Conferintele erau urmate de intrebari si discutii libere, fiecare participant avand posibilitatea sa ceara lamuriri suplimentare ori sa aduca contributii prsonale.

La intalnirile grupului participa un auditoriu numeros si divers ca pregatire spirituala, atat barbati, cat si femei: preoti, profesori secundari, medici, arhitecti, ingineri, artisti plastici, studenti si credinciosi din Bucuresti. Intre acestia se aflau, de pilda, preotul Mihail Avramescu, de la biserica Schitul Maicilor, din apropiere, profesorul Virgil Stancovici, asistentul lui Anton Dumitriu la Universitate, si pictorita Olga Greceanu, care a impodobit cu mozaicuri pridvorul bisericii mari a Antimului. La unele intalniri a asistat si Tit Simedrea, fostul mitropolit al Bucovinei, care, dupa pensionare, se retrasese la Cernica, precum si episcopul Nicolae Popovici al Oradiei. Dintre studenti, o prezenta oarecum constanta au avut: Paulin Lecca, Roman Braga, Nicolae Bordasiu si Andrei Scrima – de la Teologie, serban Mironescu (fiul profesorului Alexandru Mironescu), Nae Nicolau, Mihai Radulescu, Dan Pistol, Vladimir Streinu si Paul Caravia – de la alte facultati bucurestene.

Sala cea mare a trapezei manastirii era totdeauna plina de lume, care umplea adesea si odaile vecine. Discutiile erau pline de interes duhovnicesc. Era o bogata revarsare de spirite luminate, care aprindeau lumini in sufletul fiecaruia.

In anul 1948, in urma schimbarilor politice intervenite in tara, care au adus cu ele, intre altele, interzicerea asociatiilor religioase, grupul si-a vazut mult limitat cadrul de activitate. Intalnirile sunt acum tot mai rare si cu un numar redus de participanti,  constand in prelegeri in cerc restrans, comentarii asupra unor lecturi din autori uitati, schimb de carti si reviste. Cu un an in urma, disparuse din mijlocul grupului parintele Ioan Kulaghin, care, fiind cetatean sovietic, fusese ridicat de armata rusa in octombrie 1946. Anchetat sumar si condamnat, in ianuarie 1947, la zece ani munca silnica, a fost expediat pe teritoriul URSS, sfarsindu-si zilele intr-o temnita din Siberia..
Si Sandu Tudor a parasit grupul, caci, dupa ce, la 25 iunie 1948, intrase frate in obstea manastirii Antim, iar la 2 septembrie 1948, la cererea sa, fusese tuns in monahism, cu numele Agaton, la 23 februarie 1950, cu aprobarea patriarhului Justinian, care-l pretuia, s-a transferat la schitul Crasna-Gorj, din Arhiepiscopia Craiovei, unde va fi hirotonit preot (ieromonah) de catre mitropolitul Firmilian al Olteniei.

Dupa plecarea parintelui Agaton, grupul se destrama, caci monahii ramasi, in frunte cu staretul Vasile Vasilache,  s-au raspanditi pe la diferite chinovii, unii ca profesori la Seminarul monahal de la Neamt, astfel incat, in 1950, activitatea Rugului Aprins a incetat definitiv la manastirea Antim.
Valul de arestari pornit atunci an tara, vizandu-i mai ales pe intelectuali, s-a abatut si asupra ieromonahului Agaton. Arestat in 1950, de la schitul Crasna-Gorj, a fost condamnat la doi ani inchisoare pentru delictul de instigare la cercetari abuzive si lovirea inferiorului, de care a fost acuzat ca le-a savrasit in timpul razboiului, cand era militar. Pus in libertate la 9 februarie 1952, de la penitenciarul Culmea, ieromonahul Agaton s-a asezat la Sihastria Neamtului, unde a imbracat schima cea mare si a devinit ieroschimonah, schimbandu-si din nou numele in Daniil, apoi, la 16 noiembrie 1952, s-a inchinoviat la manastirea Slatina, iar de acolo s-a retraa ca staret la schitul Rarau si s-a consacrat rugaciunii si meditatiei, dar si literaturii, compunand versuri, mai ales poeme filocalice. Totodata, a tinut legatura cu vechii sai prieteni, care-i scriau si-l vizitau la chinovia sa de pe muntele Raraului, pentru indrumare si povatuire duhovniceasca. De cateva ori pe an coboara de pe munte si se repezea la Iasi sau la Bucuresti, dupa carti si reviste. Cand se afla in Capitala, este gazduit in casa profesorului Alexandru Mironescu, unde se grabeau sa-l intalneasca si sa-l asculte prieteni si cunoscuti, chiar si unii monahi din grupul Rugului Aprins, care revenisera, intre timp, la Bucuresti, la manastirile Antim si Plumbuita.

Astfel, intre anii 1954-1958, vizitele rare, dar prelungite ale parintelui Daniil la Bucuresti au devenit prilej de intalnire a unui grup restrans de intelectuali pentru discutarea unor teme cu caracter cultural-spiritual. La aceste intalniri, care aveau loc acasa la Alexandru Mironescu, la Vasile Voiculescu sau la Barbu Slatineanu, dar si la manastirea Plumbuita, unde staret era acum parintele Sofian Boghiu, participau, pe langa gazde, parintii Daniil Tudor, Benedict Ghius si Dumitru Staniloae, apoi scriitorii serban Ciuculescu, Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Valeriu Anania, precum si studentul serban Mironescu cu cativa colegi de-ai lui. Acum, discutiile nu mai au neaparat caracter duhovnicesc, ci, mai degraba, literar. Se citeau si se comentau texte de autor cu continut mistico-ascetic, de regula in manuscris, caci nu puteau fi publicate. Catalogate ca „dusmanoase” la adresa regimului comunist, aceste intalniri au fost curand suprimate, prin arestarea participantilor de catre Securitate.

Ridicat din casa lui Alexandru Mironescu, in noaptea de 13-14 iunie 1958, impreuna cu acesta si cu fiul sau, studentul serban, parintele Daniil Tudor a fost trimis in fata Tribunalului Militar Bucuresti, intr-un lot de 16 intelectuali (clerici si mireni) denumit Lotul Alexandru Teodorescu. Judecati in zilele de 8 si 9 noiembrie, acelasi an, sub acuzatia de  uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica-dusmanoasa, au primit toti pedepse cuprinse intre 5 si 25 de ani inchisoare.

Condamnat la 25 de ani temnita grea, pentru ca initiase si organizase adunari in care se citise si se comentase texte din scrierile Sfintilor Parinti – Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Ioan Scararul, Grigorie de Nyssa si altii – considerate dusmanoase la adresa regimului comunist, parintele Daniil a urmat drumul cunoscut al inchisorilor vremii: Uranus, Jilava,  ajungand in anul 1959 la Aiud, unde a cazut grav bolnav de reumatism articular (nu se putea misca decat dus pe patura) si atins de tuberculoza.

Cu sanatatea subrezita, ros de boala si cu teama in suflet ca nu va putea rezista pana la capat chinurilor fizice si presiunilor morale la care era supus pentru a accepta compromisul cu regimul comunist, parintele Daniil Tudor si-a sfarsit zilele la 17 noiembrie 1962, in spitalul penitenciarului Aiud, in urma unei hemoragii celebrare, necunoascandu-se nici pana astazi locul unde a fost ingropat.

Asemeni lui, toata floarea intelectualilor a fost masacrata si condamnata de catre nemilosul regim comunist.

Aruncati unii peste altii, in gropi comune, martirii acestui regim au strigat intr-un glas "Sa nu ne razbunati!" prin glasul lui Mircea Vulcanescu.
 

In obstea manastirii Antim s-a infiripat, incepand din anul 1945, miscarea isihasta numita „Rugul Aprins”, pe unde au trecut multe personalitati de seama ale vietii duhovnicesti din tara noastra, al carei initiator si animator a fost gazetarul si scriitorul Alexandru Teodorescu (numele literar Sandu Tudor).
Sandu Tudor avea icoana Rugului Aprins care insemna enorm pentru el, fiind mereu salvat de catre Maica Domnului.
Icoana Rugului Aprins a Maicii Domnului care se cinsteste la 4 septembrie a fost adusa de Parintele Ioan cel Strain (pe numele sau Ivan Kulaghin) de la Manastirea Optina din Rusia cand s-a refugiat pentru cativa ani in Romania.
Aceasta icoana s-a aflat in casa profesorului Universitar aAlexandru Mironescu din strada Vasile Kascar, nr. 23-25. In timpul vizitei parintelui Ilie Cleopa, icoana Maicii Domnului din perete a inceput a se legana singura timp de cateva minute. Toti cei prezenti au inceput a striga catre Parintele Ilie Cleopa "Parinte Cleopa, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!"
Icoana Rugului Aprins aminteste de data de 4 septembrie cand " constituie tacut, momentul si locul de reunire in Duh a tuturor celor ce au fost binecuvantati cu darul trairii si cunoasterii isihastice".
Parintele rus Ioan cel Strain aduce de la Manastirea Optima Rugaciunea Inimii
"Doamne, Iisus Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"
Parintele Sofian Boghiu avea sa spuna:
" Icoana Rugului Aprins este un simbol al Maicii Domnului, dar si un simbol al Rugaciunii lui Iisus. Pentru ca, in aceasta rugaciune de chemare a numelui Domnului, cu cat se pronunta mai des si mai atent numele lui Iisus, cu atat - cu ajutorul lui Dumnezeu - rugaciunea coboara in inima, in acel centru al fiintei noastre duhovnicesti, si o aprinde cu acel foc imaterial"
In timpul intalnirilor din biblioteca manastirii Antim desfasurate intre 1945-1948, povestea prietenilor dar si curiosilor minuni pe care el le percepea in legatura directa cu sfanta icoana;  pe cand era in armata, in urma unor nereguli, Sandu Tudor, aprig la manie si sever, l-a amenintat pe un subofiter care fusese prins in culpa dar nu a fost pedepsit. Mai apoi, intr-o seara, aflat in camera sa de dormit unde avea si icoana, are presimtirea de a muta patul din coltul in care era in coltul opus. In aceeasi noapte, cineva a tras cu arma, prin geam, saisprezece gloante spre coltul unde se aflase pana de curand patul sau! Sandu Tudor a scapat cu viata!
Omul de cultura Alexandru Teodorescu insa era nefericit in viata particulara: fiind la al treilea mariaj nefericit, din anul 1944 incepe sa frecventeze zilnic manastirea Antim si este hotarat sa-si schimbe viata!
Scrie acatistele: Rugul Aprins al Maicii Domnului si al Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica.
Intre anii 1945-1948, se pun bazele miscarii "Rugul Aprins"; parintele Ioan cel Strain este initiatorul Miscarii Rugului Aprins, iar Sandu Tudor sprijinitorul ei.
In biblioteca manastirii Antim se intalnesc mari duhovnici si oameni de cultura a vremii: parintele Petroniu Tanase, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Benedict Ghius, Adrian Fageteanu, Felix Dubneac, doctorul Vasile Voiculescu, Anton Dumitru, Paul Sterian, Constantin Joja, Barbu Slatineanu, Alexandru Mironescu, Gheorghe Dabija, Alexandru Elian, Ion Marin Sadoveanu, Ion Barbu, Paul Constantinescu, parintele Mihai Avramescu, parintele Dumitru Staniloaie, Antonie Plamadeala, Nicolae Bordasiu.
Programul intalnirilor era saptamanal: duminica, dupa Sfanta Liturghie. Amfitrionii erau Parintele Benedict Ghius si Sandu Tudor. Uneori participa si Parintele Ioan cel Strain (pana in anul 1947 cand avea sa fie deportat in U.R.S.S.). Aceste intalniri publice beneficiau de aprobarea si binecuvantarea Patriarhului Nicodim. Erau conferinte de o ora si jumatate, apoi se discuta liber cu intrebari si raspunsuri.
Anul 1948, aduce interzicerea functionarii asociatiilor religioase, iar grupul initial se va intalni mai rar si cu un numar diminuat de participanti. Se vor intalni in special in casa profesorului universitar Alexandru Mironescu sau a doctorului Vasile Voiculescu.
 

Manastire de calugari
Adresa: str. Mitropolit Antim Ivireanul, nr. 29, sector 5, Bucuresti
Telefon: 021.337.46.04
Ctitor: Mitropolitul Antim Ivireanul (1713-1715)
Hram: Ziua Tuturor Sfintilor
Important: Icoana Rugului Aprins a Maicii Domnului
                   mormantul Mitropolitului Antim Ivireanul


Manastirea Antim este amplasata in centrul orasului Bucuresti, nu departe de Catedrala Patriarhala si impresioneaza prin linistea si frumusetea ei!
Probabil ca asta si-a dorit Mitropolitul Antim Ivireanul atunci cand a hotarat constructia manastirii acum trei secole in urna!
In anul 1713, era o biserica de lemn. Mitropolitul hotaraste constructia unei noi biserici din piatra si incapatoare pentru toti enoriasii.
Doi ani mai tarziu, biserica era sfintita in prezenta domnitorului Stefan Cantacuzino. Era de Ziua Tuturor Sfintilor!
Pisania in versuri, in limba greaca aminteste de acest eveniment:
"Biserica asta a Tuturor Sfintilor hramul,
 S-a facut cu vrerea lui Dumnezeu, fire-a tuturora,
 Subt Stefan, cel care poarta numele Cantacuzino,
 Stapan stralucit al Tarii Romanesti vestite,
 De catre arhipastorul Antim UngroVlahul,
 Cel din Ivir, cum se vede din temelie.
 Ca inchisori zeilor fata de Dumnezeu,
 Ca David fii si in Biserica Sfintilor,
 In an de la mantuire, 1715."
In anul 1731, domnitorul Mihai Racovita semneaza hrisovul referitor la scutirea de orice impozite si dari a Manastirii Antim.
Incercarile prin care a trecut sfanta Manastire Antim nu au fost deloc putine la numar.
In urma cutremurului din 31 mai 1838, cele doua turle ale bisericii din caramida au cazut; ele au fost inlocuite cu altele din lemn.
Intre anii 1746-1747, biserica este restaurata.
Anul 1763 aduce noi schimbari manastirii: domnitorul Constantin Cehan Racovita hotaraste ca manastirea sa fie " conac igumenilor tarii, cand vor veni aici cu trebuinte."
In anul 1780, domnitorul Alexandru Ipsilanti dispune ca in chiliile manastirii sa se organizeze un orfelinat; iar in anul 1797, Manastirea Antim este transformata in metoc al Episcopiei Argesului, din cauza proastei gospodariri.
Din anul 1797, prin grija ierarhilor vremii, incepe sa functioneze la Manastirea Antim o scoala de preoti.
In anul 1836, in chiliile Manastirii Antim functioneaza timp de 4 ani primul Seminar Ortodox din Bucuresti.
Intre 1840-1864, in aripa de rasarit sunt gazduite Arhivele Statului.
In anul 1863, Sub grija Episcopului Clement al Argesului, sunt terminate lucrarile de restaurare care au constat in:
   1. executarea unei rozete mari pe frontonul pronaosului; inlocuirea tamplei de piatra cu tampla de lemn de stejar; pictura originala este inlocuita cu alta de catre pictorul Petre Alexandrescu; se executa si un mobilier nou in biserica (in stil neo-renascentist);
   2. paraclisul este complet renovat, dupa cum se arata si in inscriptia interioara de deasupra usii, pictura peretilor si a tamplei fiind executata de pictorul Gheorghe Tatarascu.
   3. chiliile sunt renovate, iar casele egumenesti modificate ca distributie interioara;
   4. clopotnita este restaurata complet in exterior; acoperisurile la toate cladirile sunt reinnoite prin scoaterea sindrilei si punerea de tabla de zinc;
   5. sunt achizitionate noi icoane si candele, odajdii precum si alte obiecte de cult si carti.
Biserica este resfintita, in vara anului 1863 si redeschisa in prezenta domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
In februarie 1865, la putin timp dupa renovarea sfintei manastiri, are loc o inundatie provocata de revarsarea Dambovitei.
Luna iunie 1867, au loc noi reparatii : sunt terminate reparatiile pardoselilor si a fundatiei cladirilor.
In perioada 1908 - 1912, au loc unele reparatii la chiliile manastirii.
In anul 1912, se incheie constructia Palatului Sfantului Sinod.
In timpul primului razboi mondial, la Manastirea Antim sunt pastrate moastele Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges.
Anul 1927. Biserica Antim este transformata in biserica de mir, acoperind cateva strazi din cartier.
In anul 1937, istoricul Nicolae Iorga in calitate de presedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, sustine o prelegere pentru strangerea de fonduri si "salarea de la ruina a manastirii".
Din 2 aprilie 1937, este reinfiintata Manastirea Antim de catre Patriarhul Miron Cristea. Este inceputul unei renasteri spirituale romanesti!
Intre anii 1938-1940, la Manastirea Antim isi desfasoara temporar cursurile Academia de Muzica Bisericeasca, sub atenta indrumare a staretului de la acea vreme. Nicodim Ionita.
Intre anii 1939 - 1946 sunt ridicate actualele turle ale bisericii mari.
Incepand cu anul 1945, in biblioteca Manastirii Antim, se tin intruniriile miscarii Rugul Aprins, unde participa importanti clerici si intelectuali. Aceasta miscare isi va desfasura intrunirile aici timp de trei ani, pana in anul 1948.
In anul 1950, Manastirea Antim devine paraclis patriarhal si resedinta episcopala.
Intre 1950 - 1953, Prea Sfintitul Patriarh Justinian Marina restaureaza paraclisul de la Antim si consolideaza turla din caramida.
Din anul 1964 pana in 1966, incepe restaurarea integrama a complexului manastiresc. Tampla originala din piatra este adusa de la lapidarul din curtea bisericii Stavropoleos si remontata, adaugandu-i-se icoane imparatesti.
La 16 octombrie 1966, are loc resfintirea Manastirii de catre Patriarhul Justinian dimpreuna cu tot Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane.
Anul 1966 este declarat anul omagial al Bisericii ortodoxe Romane dedicat Mitropolitului Antim Ivireanul, vizita Patriarhului Ecumenic Atenagoras la Manastirea Antim si anularea sentintei de caterisire a Mitropolitului Antim Ivireanul. Cu aceasta ocazie, la Manastirea Antim este infiintat Muzeul Antim Ivireanul.
Manastirea Antim este o perla a manastirilor din Bucuresti, pe care ne-a lasat-o vrednicul de pomenire, Mitropolitul Antim Ivireanul (27 septembrie)

Manastirea Hlincea

Manastire de calugari
Adresa: comuna Ciurea, jud. Iasi, cod 707083
Telefon: 0232.235.165
Ctitor: Doamna Maria (fiica domnitorul Petru Schiopul) si sotul acesteia, vistiernicul Zottu Tzigara (1586)
Hram: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie)


Manastirea Hlincea este departe de tumultul orasului Iasi, intr-o zona in care cu greu te mai lasi plecat, in comuna Ciurea.
Tindem sa credem ca pe aici se plimbau doi buni prieteni: badia Creanga si badia Eminescu!
Manastirea Hlincea este ctitorita de fiica domnitorului Petru Schiopu, doamna Maria. Doamna Maria era casatorita cu vistiernicul Zottu Tzigara, care era grec la origine din regiunea Tessalia. Era anul 1586 si manastirea urma sa poarte hramul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe!
Dupa ce Petru Schiopul si familia sa au parasit tara la 8 septembrie 1591, manastirea a fost lasata în paragina cu ,,toate satele rasfirate si pustiite caci de la manastire de la Dionisiate calugarii n-au mai venit, nici au mai purtat de grija de metoh si de sate, ci au lasat tot de s-au pustiit”.
25 de ani mai tarziu, revenita in Moldova, doamna Maria restaureaza cele doua ctitorii ale raposatului ei tata: manastirile Hlincea si Galata! Ramane in Moldova pana in anul 1620, nereusind insa sa termine restaurarea bisericii de aceea manastirea este supusa deteriorarii!
Printre ctitorii acestui sfant nu ii putem uita pe domnitorii Vasile Lupu si Miron Barnovschi Movila care aduc importante imbunatatiri manastirii!
In anul 1626, Miron Barnovschi Movila fortifica incinta cu zid de piatra si intareste stapanirea manastirii asupra terenului din jur.
In anul 1636, domnitorul Vasile Lupu restaureaza asezamantul, construieste turn, chilii, trapeza, pivnite intr-un cuvant " tot ce a trebuit" pentru buna functionare a manastirii, deoarece nu existau "nici chilii, nici trapezarie, nici averi, nici imprejmuiri imprejuru manastirii, nici odajdii (...), ce statea numai biserica pustiita si a inceput si biserica sa se strice".
Anul 1653 este un an sangeros si cumplit pentru manastirea Hlincea: cazacii condusi de Timus Hmelnitchi ii tortureaza pe calugari si distrug toate documentele manastirii!
In anul 1659, Gheorghe Ghica restabileste drepturile asupra bunurilor manastirii, iar un an mai tarziu, Stefanita Voda (fiul domnitorului Vasile Lupu) aduce si el, asemeni tatalui sau, importante lucrari manastirii: termina de pictat si de reparat biserica.
In anul 1662, Istrate Voda Dabija intareste manastirii toate vechile privilegii detinute.
In anul 1682, Gheorghe Duca trece manastirea ca metoc al Manastirii Cetatuia, pozitie in care ramane pana in anul 1990.
In timpul razboaielor ruso-turcesti, dintre anii 1787-1792 si 1806-1812, Manastirea Hlincea este transformata in spital miliar, unde erau tratati ranitii.
In anul 1831, in timpul epidemiei de holera, este transformata ca lazaret pentru bolnavi, care erau tratati nu doar fizic ci si spiritual!
In timpul holerei mari din anul 1848, in jurul manastirii au fost inmormantati mortii de holera din Iasi!
La inceputul secolului XIX, Manastirea Hlincea a ajuns o adevarata ruina; in anul 1908, se efectueaza lucrari de restaurare de catre Comisia Monumentelor Istorice.
In anul 1959, in timpul cumplitului Decret nr. 410 prin care s-a dorit de catre comunisti o reforma monahala, Manastirea Hlincea este considerata nucleu legionar si este inchisa.
O noua incercare pentru Manastirea Hlincea! In timpul cutremurului din 4 martie 1977, biserica este grav avariata.
Intre anii 1980 - 1984, vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist Arapasu, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Sucevei, supune biserica unui proces de consolidare si restaurare.
Dupa 1990, Manastirea Hlincea este re-deschisa publicului si au loc lucrari de restaurare dar si de construire de noi chilii; sunt adusi calugari de la Manastirea Horaita in frunte cu ieromanahul Metodie Oprica.
Manastirea Hlincea ii asteapta pe toti cei are vor sa se bucure de cateva momente de liniste sufleteasca!
 

La aproximativ 500 m de Manastirea Razboieni, se afla Monumentul Eroilor  ridicat de Regimentul 15 Razboieni, in amintirea celor cazuti in lupta purtata de vrednicul de pomenire voievod si sfant Stefan cel Mare la 26 iulie 1476 pe aceste locuri.

Inaugurarea acestui Monument a avut loc la 27 octombrie 1879 iar printre cei prezenti a fost profesorul Urechia, cel care s-a ocupat de strangerea de fonduri pentru ridicarea acestui monument.

Monumentul il reprezinta in basorelief pe voievodul Stefan cel Mare si Sfant calare si este opera sculptorului Visenberger.

Pe latura sudica a monumentului pe o placuta din marmura sta scris spre a fi vesnic in amintirea noastra: "Aici s-a dat cea mai crincena batalie din veacurile Moldovei" (Mihail Sadoveanu), iar pe latura nordica " Nemuritorul erou si atlet al lui Christ, lui Stefan cel Mare, care in 26 iulie 1476, in acest loc, viejeste, cu rapunerea vietii, apara neatarnarea Moldovei si existenta natiunii romane, contra ostirilor nenumarate ale sultanului Mohamed de el insusi comandate"

La 30 august 1903, s-a desfasurat sub directa indrumare a lui Spiru Haret Sarbatoarea Razboienilor iar un an mai tarziu, la 4 iulie 1904, a fost comemorata trecerea a 400 de ani de la moartea domnitorului Stefan cel Mare; cu aceatsa ocazie au fost distribuite 100 exemplare din volumul Istoria lui Stefan cel Mare scris de istoricul Nicolae Iorga.

In fiecare an, are loc Sarbatoarea Razboienilor, cand se aduna in fata Monumentului importanti oameni de cultura si se depun coroane de flori in amintirea evenimentelor tragice petrecute pe aceste locuri!

 

Aceasta sfanta icoana a Maicii Domnului se afla in Sfantul Munte Athos, la Manastirea romaneasca “Prodromul”, de unde si-a luat si numele de “Prodromita”.

Ctitorii Manastirii “Prodromul”, monahii Nifon si Nectarie, dorind sa aiba in noua lor ctitorie o icoana frumoasa a Maicii Domnului, asa cum au toate manastirile din Sfantul Munte, au gasit un pictor priceput si evlavios din orasul Iasi, pe nume Iordache Nicolau, caruia i-a comandat icoana cu intelegerea ca sa fie pictata potrivit randuielii Sfintei Biserici Ortodoxe, “cu rugaciune si post”, adica in timpul pictarii sa citeasca zilnic Acatistul Maicii Domnului si masa sa o serveasca dupa incetarea lucrului din acea zi.     

Cu aceasta randuiala, pictorul s-a apucat indata de lucru, cu bun rezultat, dar cand a ajuns sa picteze Sfintele Fete a Maicii Domnului si a Domnului Hristos, nu reusea deloc sa le picteze dupa cuviinta.

Mahnit, pictorul a intrerupt lucrul, a acoperit cu o panza icoana, a incuiat atelierul si s-a retras in camera sa, unde a cazut cu fierbinte rugaciune catre Maica Domnului, ca sa ii ajute sa desavarseasca sfanta Icoana.

A doua zi, socotind sa inceapa din nou lucrul, pictorul a intrat in atelier, a aprins candela la Maica Domnului si facand metanii inaintea Icoanei, a dat la o parte panza, si Icoana era terminata si frumos pictata, asa cum se vede si astazi.

Batranul iconar Iordache Nicolau a fost inspaimantat de minunea care s-a petrecut in preajma sa si a trimis un ucenic la Manastirea Bucium pentru a da de veste. In scurt timp a sosit in casa pictorului insusi Mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu, care a rostit " Cu adevarat mare dar ne-a daruit Maica lui Dumnezeu prin aceasta minunata si proslavita icoana a Sa!"

In urma acestei minuni, icoana a fost adusa cu deosebita cinste la Manastirea Bucium, care pe atunci era “metoc” al schitului “Prodromul” Athos.   

La Metocul din Bucium icoana a zabovit doua saptamani, timp in care s-au facut multe minuni: vindecarea unui om care avea albeata la ochi, a altuia care avea lepra, vindecarea de friguri precum si alte boli.  

Ca urmare a acestor minuni, savarsite de “Prodromita”, care au ramas consemnate in istoricul Manastirii Bucium, aceasta icoana a fost reprodusa in pictura realizata in fresca din pronaosul Manastirii, dar si in icoana imparateasca din catapeteasma.

Specialistii au constat ca icoana nu este zugravita dupa un model anume, ea fiind unicat in lume.

Icoana Maicii Domnului Prodromita de la Manastirea Bucium nu inceteaza sa faca minuni nici astazi pentru cei care vin plini de evlavie si ii cer ajutorul!

Manastire de calugari
Adresa: Str. Paun, nr. 24, 700274, Iasi
(langa Drumul National 24, la iesirea din Iasi spre Vaslui)
Telefon: 0232.236.337
Hram: Sfintii Athonului (a doua duminica dupa Rusalii)
      Duminica Sfintilor Romani
Ctitori: Ieromonahii Nifon si Nectarie (1871)
Important: Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Prodromita
           Icoana facatoare de minuni care reprezinta chipul incruntat al Sfantului Ioan Botezatorul (aceasta icoana a alungat turcii in anul 1821)


Iasi-ul este si ramane legat de numele poetului national Mihai Eminescu.
Nu intamplator, in cartierul Bucium chiar pe unde obisnuia sa se plimbe Mihai Eminescu sperand sa o intalneasca pe Veronica Micle, Pe langa plopii fara sot, se afla aceasta frumoasa manastire.
Veti spune probabil o manastire ca toate cele din zona Moldovei ce rost are sa merg pana acolo? Faceti un efort si mergeti la Bucium! Harul si mai ales grija Maicii Domnului se simte inca de la intrarea in curtea Manastirii!
Nu este o manastire impresionanta ca asezare si nici ca numar al obstei, ci mai ales prin harul ei! Daca ii veti trece pragul veti confirma spusele mele! Acesti calugari trecuti de o varsta venerabila iti pot alunga grijile doar daca isi indreapta privirea spre tine!
Inceputurile acestei manastiri isi au obarsia legata de intemeierea schitului romanesc “Prodromul” din Sfantul Munte Athos din anul 1820.
In anul 1863, Ieroschimonahii Nifon si Nectarie, dupa ce au pus bazele intemeierii schitului athonit, au intemeiat la Bucium o mica sihastrie cu randuiala de obste asemanatoare celeia din Sfantul Munte, scopul acesteia fiind atat duhovnicesc cat si misionar filantropic, pentru ajutorarea calugarilor romani aflati in Sfantul Munte.
Intemeierea schitului din Bucium a fost posibila datorita donatiei facute de domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica al II - lea, constituita dintr-o daniede  3000 de galbeni si o suprafata de teren de 4 hectare pe dealul Bucium, de langa Iasi. La aceasta danie, calugarii reusesc sa mai adauge si sumele stranse din donatiile mirenilor! Alti ctitori ai manastirii sunt : artistul dramatic Constantin Balanescu cu sotia Catinca, neamul Iamandicesc, neamul Donicesc, neamul Grecenesc, neamul Miclesc, neamul Movila si neamul Costachesc.
La acel moment pe acest teren nu era decat o singura cladire, in interiorul careia va fi amenajat un paraclis.
Prima bisericuta era incadrata intr-o cladire patrulatera, nu avea turla, avand infatisarea unui paraclis, si a fost sfintita in anul 1871, la 19 iunie, de catre Mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu. Primeste hramul Sfintii Athonului.
Acest asezamant monahal este numit pana in anul 1918 “Metoc” sau “Conacul Bucium”, cand Inalt Prea Sfintitul Pimen Georgescu a hotarat schimbarea denumirii in Schitul Bucium.
Schitul Bucium s-a dezvoltat considerabil dupa anul 1942,in urma cumpararii a 22 de hectare de teren de la Printesa Ioana Rosetti Roznovanu, care includea si cateva constructii printre care “Palatul Roznovanu”,  “Casa de oaspeti” si “Atelierul de olane si conducte din lut pentru aductiuni”.
Intre anii 1950 - 1977,in timpul arhipastoririi mitropolitilor Sebastian Rusan si Iustin Moisescu, cu ascultarea staretului Hrisostom Apostolache, biserica schitului a fost extinsa si impodobita cu pictura de catre pictorul Vasile Pascu,intr-un stil traditional autohton de inspiratie bizantina, fiind resfintita in anul 1967, odata cu finalizarea picturii.
Pisania ne vorbeste despre acest eveniment:
" Cu vrerea Tatalui, cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfintului Duh, Schitul Bucium a fost intemeiat in anul 1863 de ieromonahul Nifon Ionescu. Paraclisul a fost sfintti in anul 1871 de Mitropolitul Calinic Miclescu. Prin osirdia si cu sprijinul IPS Iustin Moisescu, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, in anul mantuirii 1963-1967,
acest paraclis a fost inaltat si largit. Tot in acest timp, paraclisul a fost impodobit cu pictura in fresca de pictorul Vasile Pascu, staret fiind protosinghelul Hrisostom Apostolache."
 Ridicarea schitului la rangul de manastire are loc in anul 1993, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Cu aceasta ocazie, Manastirea Bucium primeste si hramul Sfintilor Romani.
Obstea Manastirii Bucium numara 11 vietuitori, care se ocupa de agricultura, de atelierul de tamplarie, dar si de atelierul de pictura si depozitul de vinuri.